Dr. Călin Georgescu
este unul dintre cei mai importanţi experţi români în dezvoltare, şi anume în
dezvoltarea durabilă.
Între 1997 şi 2013 a
fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din
România, iar din anul 2013 este preşedintele Clubului de la Roma (Centrul
European de Cercetare din Viena, Austria).
Clubul de la Roma este
o denumire simbolică pentru o organizaţie al cărei scop este să supună atenţiei
întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Acuzat că
urmăreşte regionalizarea şi unificarea întregii lumi, în realitate Clubul s-a
răzvrătit împotriva „ignoranţei sinucigaşe” a omenirii cu privire la adevărata
ei condiţie.
Dr. Călin Georgescu,
deşi deţine o funcţie internaţională atât de înaltă, nu a uitat că e român, şi
încă unul dedicat cauzei naţionale.
A elaborat strategia
de dezvoltare durabilă a României pe următorii 30 de ani.
Strategie din care nu
s-a pus în operă nici măcar un paragraf.
Nu întâmplător, d-l
Georgescu a fost propus, la începutul lui 2012, să-l înlocuiască pe Emil Boc în
fruntea guvernului României, dar interese obscure s-au opus. A fost o şansă
pierdută de toţi românii. Reproducem, în cele ce urmează, pledoaria de tip
clasic, „prin noi înşine”, a domnului Georgescu, pentru schimbarea României.
„Acum, în România,
omul devine «resursă umană»”
Aţi detectat, în
scrierile dv., „războiul nevăzut“ din lume şi din România. Cum arată acest
război?
Criza actuală oferă
unei umanităţi îngenuncheate de atâtea rele prilejul de a medita asupra
propriei supravieţuiri, pe unica sa planetă. După ce a „îmblânzit“ natura, omul
este supus acum manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la
cârma şi, mai ales, în spatele marilor corporaţii. Nu se poate fura fără a
controla mintea victimei. Discutăm azi de un război dus la nivelul minţii. Este
purtat de marile corporaţii şi de politica neoliberală care au creat şi menţin
în continuare criza. Lăcomia marii finanţe a produs actuala instabilitate
economică şi socială. Marile corporaţii nu au nevoie de minţi libere, ci de
roboţei care, motivaţi doar de cucerirea unei poziţii în ierarhie şi de
avantajele unei vieţi luxoase, se înclină obedient la preceptele „politicilor
corecte“. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile.
Spre exemplu, Nestlé
controlează peste 70% din apa îmbuteliată din lume, printre care Périer, San
Pelegrino, Vittel. Este o acţiune neoliberală şi postcolonială care atentează
la un drept fundamental al omului – accesul primar la apă. Poate fi un drept
uman transformat în marfă, cu etichetă şi preţ?! Se pare că da…
În România, ca şi în
alte ţări eliberate de comunism, cetăţeanul este stăpânit prin frică.
Ne este frică pentru
că nu mai avem credinţă adevărată. Când ne rugăm şi cerem ca Dumnezeu să ne
„dea“ miracole, confundăm credinţa cu magia. Fără muncă asiduă şi jertfă, nu-ţi
poţi lua zborul către orizontul demnităţii. Pasărea născută în colivie crede
că a zbura este o boală!
De acest fapt s-a
profitat după ’89 şi aşa s-a perpetuat mentalitatea că, atât timp cât ai ce
consuma, e bine. Burta plină stă mai presus de libertate! Spun încă o dată:
acum, în România, se trăieşte sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în
credinţa creştinească, se naşte un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Şi
atunci omul devine „resursă umană“ – un individ manipulat, fabricat prin
înrobirea minţii. Alimentele procesate industrial conţin substanţe care
acţionează subtil asupra sistemului nervos, imitând efectul drogurilor.
Omul care mănâncă produse concentrate artificial devine dependent: în căutarea
plăcerii, mănâncă tot timpul, fără să se hrănească. Mintea, sufletul şi inima
îi devin captive. Sistemul educaţional de stat contribuie şi el din plin la
încătuşarea minţii şi a spiritului. După ce sunt şcoliţi conform prejudecăţilor
cultivate de adulţi, denumite eufemistic „programe naţionale”, elevii devin
de-a dreptul incapabili să gândească sau să acţioneze în alt mod decât cel pe
care l-au impus formatorii lor…
Eu, în aceşti 25 de
ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei. O perioadă în
care sufletul românesc a fost trecut prin sabie. De aceea, cred că se impune
urgent reprofesionalizarea României şi restabilirea valorilor morale
ireproşabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.
Aţi identificat
„reţeta” şi „cheia” succesului României: micul producător, ţăranul. Pe ce vă
bazaţi în acest scenariu?
A te baza pe micul
producător, pe ţăranul care a dat identitatea românilor, înseamnă să
contracarezi asediul corporaţiilor, care îţi dictează ce să mănânci, ce să bei,
cu ce să te îmbraci, ba chiar şi cum să gândeşti. Ţăranul îşi organizează
singur propria producţie. Te salvezi tu, ca ţară, şi îi mai ajuţi şi pe alţii
care vor să o facă şi nu mai au cum. Micul producător contribuie la
însănătoşirea României. Graţie lui vom rezolva, în cea mai mare parte, problema
şomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă ştii să faci ceva cu mâna
ta, nu depinzi de nimeni, eşti autonom. Acum, românii bat drumurile
Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească şi să prospere în
ţara lor. Tot ce ar trebui să facem, ca guvern naţional, ar fi să promovăm
micul întreprinzător, breslele şi meseriile larg răspândite, ajutate de o
industrie performantă şi nepoluantă. Acţiuni precise, nu bătut apa în piuă pe
marginea unor generalităţi. Micul producător ne oferă, prin urmare, definiţia
succesului.
„Cei ce conduc România
sunt făcuţi, nu născuţi. Sunt nişte mutanţi, o altă specie”
Ce „definiţie” ne
oferă politicienii care au condus ţara în ultimii 25 de ani?
Prădătorii care au condus şi conduc ţara ignoră viitorul şi nu
ne pregătesc pentru el; pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura
acum, când mintea poporului este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt
făcuţi, nu născuţi. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89. Sunt nişte mutanţi,
o altă specie! Din păcate, asistăm la o disoluţie totală a ţării. Iar
intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găseşti un intelectual integru.
Mare parte dintre
cetăţenii României pot fi comparaţi cu robii care servesc unui sistem mafiot.
Politicienii, ca şi intelectualii, caută „să vorbească frumos“, ca să nu
„deranjeze”, toţi vor să fie politic corecţi. Oameni buni, nu mai priviţi la
culoarea cenuşie ca la un simbol al cuminţeniei, este timpul să ne trezim!
Totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde sunt incinerate libertatea
şi viitorul neamului românesc. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Dar „Ion” şi „Gheorghe”
sunt ignoraţi, statul român ascultă de alte „glasuri”… Care este contextul
internaţional în care România ar putea să-şi folosească atuurile proprii,
naturale?
Se recunoaşte la nivel
european că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura
soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că
vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin
epuizarea resurselor, ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea
acestora. Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult timp de
acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale.
Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii. Mare
parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe care le
avem pe masă se datorează contribuţiei albinelor. Dispariţia acestor mici
vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se practică
deja în China, prima ţară unde aceste insecte excepţionale aproape că au
dispărut. Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse
strategice, adică apa şi hrana, dar şi energia verde. Or, România mai deţine
încă posibilităţi importante de utilizare a acestor resurse. Ştim ce urmează;
întrebarea este dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val al schimbării.
Din păcate, în politica românească postdecembristă, lipseşte cu desăvârşire o
viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce
şansă uriaşă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru
refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în
zona balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării
şi conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o
ţară oarecare. Noi, românii, suntem o civilizaţie. De aceea, necesităţile
politicii externe ale României sunt, mai ales, păstrarea identităţii statului
în faţa atacului entităţilor non-statale, adică a corporaţiilor şi
„investitorilor strategici“ de genul fondurilor speculative.
România are nevoie de
un stat care îşi serveşte cu abnegaţie cetăţenii, şi nu de unul care slugăreşte
capitalul internaţional. Consolidarea şi dezvoltarea statului naţional unitar
modern trebuie să fie deviza noastră, aşa cum a fost a înaintaşilor noştri. Întărirea
statului este esenţială în vremurile pe care le trăim. Binomul
stat-cetăţean este cel pe care a funcţionat mare parte din istoria omenirii;
dacă un stat colapsează, se produce şi o prăbuşire a societăţii, cetăţeanul
fiind confruntat cu o situaţie de anarhie ca cea din Somalia.
Statul român nu
trebuie să se îndepărteze sub nici un motiv de rădăcinile sale şi de istoria
neamului.
Când statul serveşte
„corectitudinea politică“ şi trimite jandarmii să-i bată pe truditorii
pământului care-şi apără dreptul la apă şi hrană – cum se întâmplă la Pungeşti
–, ne aflăm deja în faţa unei trădări de ţară. Poporul nu mai poate rămâne
indiferent!
„200 de companii
multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc”
Românii din Pungeşti
şi din alte localităţi se luptă cu una sau mai multe corporaţii. Acolo s-a
ajuns deja la dictatură. Ce rol joacă politicul în acest context?
Corporaţiile dictează
la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul
profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi
privând naţiunile de lideri autentici şi de patrioţi.
200 de multinaţionale
sunt mai puternice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus
de FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Troica aceasta a
dus la prăbuşirea economică şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume.
În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să
cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta, pe un fond de
sărăcie şi decădere morală fără precedent.
Cantitatea de pâine
vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărţilor, cu 85%. Sunt cifre
care vorbesc de la sine despre starea precară şi lipsa de viitor a României în
actuala situaţie. România are nevoie de o conducere capabilă să se opună
proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi
transformarea ţării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei,
vânătorile cu acte mai mult sau mai puţin în regulă sunt un capitol la fel de
trist). România trebuie să găsească o poziţie de echilibru între forţele
geopolitice globale şi să înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca
ancoră doar interesul naţional. Putem să spunem, fără teama de a greşi, că
destabilizarea prezentă a Ucrainei, prin proteste violente dirijate, este pe
punctul de a declanşa un nou Război Rece între Rusia şi SUA. Un „război ascuns“
mocneşte deja în Asia, între China şi principalul aliat din Asia al SUA,
Japonia. În acest nou context, extrem de tensionat, România, în loc să fie un
factor de stabilitate, apare, prin scandalurile politice la zi, ca un no man’s
land, un fel de tărâm al nimănui care poate oricând exploda, aruncând în aer
întreaga regiune sud-estică a Europei.
Iată de ce, mai mult
ca oricând, avem nevoie de lideri respectaţi pe plan internaţional, capabili să
întărească statalitatea României şi să găsească alte surse de finanţare decât
vânzarea pe nimic a bogăţiilor naturale şi activelor naţiei. În prezent, ţara
se află într-o situaţie atât de jalnică, încât sunt aplaudate chiar şi
investiţiile „europene“ în gropi de gunoi, pompos numite „sistem integrat de
management al deşeurilor“, amenajate în satele cele mai pitoreşti şi cu mare
potenţial agro-turistic (vezi cazul comunei Fărcaşa din judeţul Maramureş).
Practic, România se află sub asediul marilor corporaţii. Acţiunea de la
Pungeşti este relevantă. Statul apără o corporaţie împotriva propriilor săi
cetăţeni. Oamenii sunt bătuţi în curtea lor. Este mai rău decât într-un război
împotriva unei puteri străine! De câteva luni, statul îşi terorizează cetăţenii
care nu se pleacă în faţa interesului celor fără de ţară. A luat cumva UE
poziţie faţă de această încălcare flagrantă a celor mai importante drepturi ale
omului, faţă de o acţiune criminală fără precedent?
„România este o ţară
prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă!”
Unde se află astăzi
ţara noastră pe harta financiară şi economică a lumii?
România are nevoie de
un sistem financiar care să-i aparţină, de o politică monetară care să răspundă
nevoilor specifice şi de o politică fiscală dictată de realităţile noastre. În
ţara noastră bătrânii sunt umiliţi, copiii nu au viitor, pământul este vândut
străinilor, iar credinţa strămoşească este călcată în picioare – iată
realitatea! Dezastrul este băgat sub preş. Se dau cifre, care de care mai
umflate. Una sunt cifrele, alta economia reală. De pildă, se tot scrie că am
ieşit din criză. Cum să iasă din criză statul român, când cheltuielile cu
bunurile şi serviciile au atins, în 2013, nivelul din 2008, anul în care se
arunca cu bani în stânga şi în dreapta?! Cheltuielile bugetului general
consolidat, cu bunuri şi servicii, au atins în 2013 nivelul de 6,2% din PIB,
apropiate de cele din 2008, când au însemnat 6,5% din PIB. Se impune o simplă
constatare: România nu va prospera decât prin introducerea disciplinei
financiare. Astăzi, România este o ţară în faliment, care trăieşte pe
datorie.
Ce fel de stat este
statul român de azi? Care sunt deciziile pe care le poate lua, cu privire la
propria dezvoltare?
Statul român actual este un stat slab. Acţionează conform
unor mituri şi prejudecăţi, ia decizii importante pe bază de wishful thinking
(gândirea deziderativă ce distorsionează realitatea în funcţie de propriile
dorinţe). Societatea românească diferă de economiile mature din Europa, în
sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic grav,
economia merge înainte, structura instituţională funcţionează. Pe când în
România nu avem management performant, iar managementul înseamnă viziune,
perspectivă. Statul român actual nu
mai există, pentru că nu mai funcţionează instituţional. Accidentul
aviatic din Munţii Apuseni este o dovadă a inexistenţei statului.
Aţi afirmat că
redresarea statului nu se poate face decât prin patriotism în limitele
adevărului, reluând formula interbelică „prin noi înşine“. Mai putem invoca
acest concept în epoca globalizării?
Totul ne este permis,
dar nu totul ne este şi de folos, spunea Sfântul Apostol Pavel. Şi mai spunea
că omul întreg, puternic, chiar dacă totul îi este permis, nu se va lăsa
stăpânit de tot ceea ce-i este îngăduit. Totul, dar absolut totul se face doar
semănând dragoste, nu ură şi trădare. Lucrurile
au mers prea departe din cauza modului total inadecvat de conducere a ţării în
ultimii 25 de ani. Cei care
au deţinut puterea au urmărit doar interesele lor, personale şi de grup, şi nu
cele ale ţării. Or, nu ai cum să fii de folos ţării tale dacă nu o
iubeşti şi dacă nu-i vrei binele! Formula „prin noi înşine“ nu poate fi
transpusă în practică de către cei care duşmănesc România. Sunt ţări importante
care, în ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin
noi înşine“. În anii ’70, Finlanda era la coada ţărilor scandinave, acum este
în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape ruinată
de globalişti, cu reţetele lor neoliberale, dar şi-a revenit spectaculos când
ţara a adoptat modelul „prin noi înşine“. Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria
sunt alte exemple grăitoare de ţări care nu au cedat presiunilor
„terminatorilor“ internaţionali şi au reuşit să prospere economic. A ne dezvolta prin noi înşine înseamnă
în primul rând a investi în om. Or, aceasta a lipsit cu desăvârşire.
Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviinţă
nişte funcţionari de la Bucureşti sau Bruxelles, şi atunci toată ţara va
înflori. De ce oare românii sunt foarte apreciaţi în multe locuri importante
din lume, iar în ţara lor nu au un loc de muncă? În acest sens, exemplul
istoric paşoptist ne stă la îndemână. Este greu, dar se poate! Insuflă-i
tânărului mândria pentru istoria neamului său! Când ne vorbea profesorul la
şcoală de Mihai Viteazul, de Ştefan cel Sfânt, intram în pielea lor ca eroi şi
doream, noi, copiii, să facem la fel pentru ţara noastră. Numai aşa va deveni
tânărul responsabil. Din păcate,
istoria este minimalizată; pur şi simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a
întrerupt legătura cu eroii şi martirii neamului, uitându-se că fiecare
generaţie făureşte istoria celor următoare.
„Capitalul gigantic al
României este dat de resursele naturale”
Vorbiţi, alături de
mulţi alţi futurologi, de marea criză alimentară şi a apei. Dar Chevron forează
pentru gaze de şist în Dobrogea, unde există un fluviu subteran de apă
dulce, cât Dunărea. Nu va fi pusă această resursă în pericol?
Criza apei şi a
hranei, din zona anilor 2020, va fi mult mai serioasă şi mai devastatoare decât
criza economico-financiară de acum. Suntem pregătiţi să o întâmpinăm?
Aceasta este
întrebarea. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub munte, ci stratul
subţire de sol fertil, la care se adaugă apa şi condiţiile geomorfologice
excepţionale ale ţării noastre. Politic vorbind, e nevoie să ştii să cânţi la
orgă, adică pe mai multe claviaturi simultan, ca să poţi conduce o ţară. Pentru
că o decizie greşită se poate răsfrânge negativ în alte locuri. Prevenţia,
anticiparea ne stau la îndemână. Cunosc resursa uriaşă de apă din Dobrogea.
Sigur că poate să fie afectată, şi încă grav, dacă se permite această afacere a
Chevron, extrem de nocivă, adevărat atentat la adresa vieţii. Este un exemplu
tipic de acţiune de-a dreptul criminală a unei corporaţii. Wall Street-ul este
numai minciună, lipsit de strategie şi de viziune, un uriaş cu picioare de lut.
Exemplul Californiei este grăitor în acest sens: deşi, în ultimii doi ani, în
toată California, persistă o secetă devastatoare, politicul a permis demararea
forărilor pentru gaze de şist.
În context economic
global, cu ce valori naturale vine România în concertul naţiunilor?
România este o ţară
prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă! Ştiinţific, din 9
regiuni bio-geografice ale Terrei, România deţine 5, având cea mai importantă
eco-regiune la nivel global. Mai mult de jumătate din Carpaţi, cei mai
sălbatici ca natură, sunt în ţara noastră. Peste jumătate din carnivorele mari
ale Europei sunt în România. Avem apoi Delta Dunării, zonele umede şi pădurile
– un tezaur. Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale. Şi,
în special, de baza genetică pură pe care o are, fiind printre foarte puţinele
ţări din Europa care deţin aşa ceva. Dacă numesc doar cele 220.000 de ha de
pădure virgină, apoi cernoziomul ciocolatiu, cel mai productiv dintre toate
tipurile de sol, aflat cu predilecţie în Dobrogea, se poate vedea capacitatea
sigură de a dezvolta durabil ţara. Nu poţi avea dezvoltare durabilă fără
fundamentul dat de resursele naturale pure. Sub acest aspect, România se
înscrie în zona marilor negociatori, fiind un potenţial multiplicator genetic
pentru ţările care au doar resurse financiare, dar nu şi pe cele naturale. Sau
au pădure, dar nu au codru. Lumea occidentală este disperată să aibă hrană şi
apă de foarte bună calitate pentru cetăţenii ei. Doar astfel îşi asigură
continuitatea ca neam.
Toţi sunt conştienţi
de pericolul alimentaţiei industriale, plină de E-uri şi aducătoare de boli pe
care medicina actuală nu le poate trata.
„Ţăranul român
reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii
lumii occidentale”
Între factorii care
subminează identitatea românească şi viitorul naţiunii române aţi numit
distrugerea ţărănimii. Ce mai reprezintă ţăranii? Mai sunt ei un element
identitar al românilor?
Ţăranul român
reprezintă gena autentică a civilizaţiei mileniului actual. El reprezintă nu
doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii
occidentale, care încearcă cu disperare să-şi îndrepte nesăbuinţele trecutului.
Ţăranul român a fost
în mare parte distrus de febra consumistă şi de supermarketurile care s-au
înmulţit enorm la nivelul întregii ţări. Apoi a fost redus la tăcere, fiindu-i
atacat cadrul natural, de care depinde existenţa sa. A fost jefuit orbeşte, s-a
vândut pe nimic resursa naturală primară. Prin urmare, eu nu aş promova
industria alimentelor bio, ci gospodăria ţărănească tradiţională. Prin ea am ajunge
la bio în mod natural. România, ţară bio! Cu ea aş cuceri lumea toată! Roşia
românească – cultivă această roşie în Germania.
Pune-l pe neamţ să o
facă! Ei bine, nu poate, cu toată tehnologia lui, pentru că nu are pământul
ţării noastre, care este cel mai roditor. Şi, peste asta, este un pământ sfânt.
Dacă se pune la punct agricultura ţărănească tradiţională, exporturile de grâne
româneşti se vor face nu pe bani, ci contra aur.
În acest caz, de ce nu
sprijină băncile din România ţărănimea?
Cum să sprijine
băncile esenţa dezvoltării noastre, când peste 80% din ele sunt străine? Nu au
nici un interes să o facă. Decapitalizarea băncilor româneşti s-a făcut cu bună
ştiinţă. Dezbaterea politică cea mai frecventă din societatea românească este
cea legată de putere. Problema este că, atunci când deţii puterea şi nu ştii ce
să faci cu ea sau nu ai cu cine să faci ceea ce ţi-ai propus, intri în impas.
Ieşirea din această dilemă nu poate fi dată decât prin cultivarea
profesionalismului autentic.
Acelaşi lucru este valabil
şi în cadrul sistemului bancar. România este poligon de încercări pentru
sistemul bancar internaţional. La filialele din ţara noastră, băncile-mamă
trimit cadre de conducere slab pregătite profesional, dispuse la experimente,
care duc o politică de jecmănire a populaţiei, şi nu de dezvoltare. S-a ajuns
la situaţii absurde: dacă „economiseşti” la o bancă, ajungi să retragi, la
sfârşit, mai puţin decât ai depus! România ar trebui să aibă o instituţie de
credit agricol, aşa cum a propus Take Ionescu în documentul „România în anul
3000“, încă din 1920. Ce oameni, ce viziune, ce dăruire faţă de ţară!
Se ştie că aţi
elaborat Strategia de dezvoltare durabilă a României. Cum ar trebui să fie şi
ce puncte ar trebui să alcătuiască această strategie?
În primul rând,
trebuie să gândeşti Adevărul, să spui Adevărul şi să iubeşti Adevărul.
Cheia succesului în
dezvoltarea ţării stă în dragoste, unire, întărirea familiei şi micul
producător. Restul sunt detalii. Strategia ţării se poartă în inimă şi are
câteva puncte, care încap pe o pagină:
1. Întărirea
legislativă şi constituţională a statului. Legi administrate eficient de
funcţionari în a căror autoritate populaţia să aibă încredere.
2. Lansarea cercetării
şi dezvoltării cu implicarea universităţilor.
3. Politici monetare
şi fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Păstrarea monedei naţionale
este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Şi sub nici o formă nu trebuie
aderat la moneda euro!
4. Dezvoltarea căilor
de transport.
5. O politică externă
regională şi globală de promovare a concilierii.
6. Transformarea unui
handicap în avantaj de nişă economică: agricultura românească. Protecţia
pădurilor şi conservarea mediului. Dezvoltarea durabilă – concept naţional.
7. Securitatea
persoanei: strategia de sănătate bazată pe prevenţie, hrană sănătoasă, educaţie
prin mişcare, politică demografică stabilă.
România deţine
Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD) încă din 2008, dar nu s-a
pus în practică nici o propoziţie din acest document. SNDD este un pas spre
civilizaţie, este strategia interesului comun, care ar trebui să primeze asupra
confruntărilor politice şi momentelor electorale. SNDD stabileşte cadrul de
manifestare a ambiţiei de dezvoltare, care nu poate fi programată şi garantată
decât pe termen lung.
Dificultăţile în
elaborarea documentului nu au constat în introducerea de idei noi, ci în
efortul de a scăpa de cele vechi. Un ultim aspect esenţial este politica
demografică, neglijată total de toate forţele politice din ţară. Pierderea
demografică a însumat, între 1990 şi 2014, peste 3 milioane de oameni. Aceasta
a făcut să avem 19 milioane de cetăţeni acum, iar consecinţele pe viitor, dacă
nu se iau măsuri imediate, vor fi dramatice.
„Laşitatea conduce
România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”
V-aţi opus economiei
extractive. Guvernanţii actuali se grăbesc să demareze o serie de proiecte
miniere, crezând că asta va genera dezvoltare şi locuri de muncă. Ce propuneţi
în schimb?
Pe plan economic, avem
nevoie de măsuri pentru a pune în valoare avantajele competitive reale de care
mai dispune România, prin consolidarea capitalului naţional, întărirea
regimului proprietăţii şi încurajarea iniţiativei antreprenoriale. Aceasta
înseamnă o economie civică, moleculară, care ţine cont de faptul că
prosperitatea unei naţiuni depinde de prosperitatea fiecărui individ în parte.
Cu alte cuvinte, nu am nevoie de 5 latifundiari în agricultură, ci de 500.000
de ţărani viguroşi care să dezvolte o ţară întreagă. Nu am nevoie de o economie
extractivă cum este acum, în care doar se vând resursele naturale şi activele
existente. Dacă îţi vinzi tot ce ai în casă, unde ajungi, cum mai trăieşti?
Este nevoie să produci, deci întrebarea care ar trebui pusă fiecărui român
este: ce ştii să faci? Un proiect minier sănătos nu înseamnă să vindem
resursele pe nimic, ci să folosim noi resursele – asta înseamnă proiect
valabil. Prin noi înşine! Mina de la Roşia Montană se poate deschide şi
exploata numai de către România, apelând la tehnologia clasică şi prietenoasă
cu mediul, dând de lucru la toată lumea printr-o investiţie de numai 100 de
milioane de euro. Dar se vrea aşa ceva?
S-a vorbit mult despre reforma statului, a clasei politice. După
25 de ani, există impresia că se urmăreşte doar o redistribuire a puterii şi
dobândirea de avantaje pentru cei care o deţin. Acum, mai mult ca oricând, avem
nevoie de un dialog real, de o conciliere naţională.
V-aţi declarat
îngrijorat că statul român s-a privatizat. Ce presupune această privatizare?
După 1990, statul
român s-a privatizat şi nu mai poate răspunde corpului social, pentru că nu mai
are ce vorbi cu el decât atunci când îi cere voturile. Cine deţinea, înainte de
1989, controlul informativ al obiectivelor economice a trecut din barca
comunistă în cea a capitalismului extractiv, însuşindu-şi, prin „privatizare“,
ceea ce deţinea sub control în comunism. Şi nimeni nu spune nimic. Laşitatea conduce România! Să
stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!
„România este un vultur
închis într-o colivie”
Astăzi, toţi
politicienii noştri sunt profesori, de regulă la universităţi private. Ce
părere aveţi despre nivelul ştiinţific al acestor universităţi?
Conducătorii vremelnici ai României au distrus ţara. Iar puţinii
profesori adevăraţi pe care îi mai avem au mâinile legate. Şcoala românească
actuală este în suferinţă. Dacă vrei
să înrobeşti o ţară, îi distrugi educaţia. Aşa s-a şi întâmplat. Dacă
ai educaţie performantă, eşti, ca popor, liber. România este un vultur închis într-o colivie, din care nu poate
să-şi întindă aripile, să zboare.
Universităţile
particulare ar trebui desfiinţate, fără excepţie. Sunt doar o industrie de
diplome fără acoperire, urmărind doar profitul şi spălarea creierelor. Au fost
viciate, evident, şi universităţile de stat. La Medicină, înainte de ’89, se
tragea linia sub ultimul intrat la 9,80.
Acum se intră şi cu 4.
Cum să mai comentezi aşa ceva? Manuale alternative? O samavolnicie! Istoria
poporului român este cumva alternativă? Geografia ţării este cumva alternativă?
Mama ta este alternativă? Avem cumva alternative sau dileme cu privire la
adevărurile morale? Mai toţi politicienii noştri, da, sunt „profesori“ – nu de
gimnaziu, nu de liceu, ci profesori universitari. De unde până unde? Pe vremea
lui Spiru Haret, ca să obţii titlul de profesor, treceai prin examene foarte
dure, trebuia să înveţi pedagogie, iar la final numirea era semnată de Rege.
Astăzi, învăţământul superior din România scoate pe bandă rulantă absolvenţi
interesaţi doar de diplomă. Se citeşte foarte puţin. 1,5% din adolescenţi
citesc cel mult 2 cărţi pe an. Camera Deputaţilor a votat 28 de milioane de
euro pentru cumpărarea de stick-uri de memorie pentru calculatoarele şcolare,
în condiţiile în care 50% din şcoli nu au apă caldă şi căldură. Totul este
absurd în România!
Analizând sfertul de
veac de când suntem liberi, ce puteţi spune? Am câştigat sau nu libertatea? Am
ajuns să iubim competiţia între valori, şansa de a alege?
Competiţia minţilor
din Occident a fost transformată în România într-o cursă nebună după profit.
Societatea s-a transformat într-una de consum, supusă unei manipulări masive.
S-a înlocuit ştiinţa cu miturile şi s-a pledat pentru libertate fără
responsabilitate, spre a acoperi fraudele. Sub toga câtorva profeţi din ţara
asta se ascund frauda şi manipularea cea mare. România nu este o ţară liberă
atâta timp cât presa, în cea mai mare parte, este dirijată.
Mulţi şi-au vândut,
pentru 30 de arginţi, şi sufletul, şi ţara. Dacă vrei să-i înveţi pe oameni să
fie liberi, învaţă-i o meserie. Or, în România nu mai sunt meseriaşi, sunt doar
afacerişti.
„Roşia Montană şi
gazele de şist nu sunt proiecte, ci afaceri murdare, antinaţionale şi
jefuitoare de suflete”
La capitolul
„realizări“, în cei 25 de ani de democraţie, consemnăm alarmaţi retrocedările
de proprietăţi, făcute pe baza legii restitutio in integrum. Cât şi cum s-a
retrocedat?
„În mintea strâmbă şi
lucrul drept se strâmbă”, spunea părintele Arsenie Boca. Pentru pământul ţării,
eroii neamului şi-au dat viaţa, iar contemporanii noştri îşi vând sufletul
pentru un pumn de arginţi. Instituţia
proprietăţii este dinamitată în România. Democraţie fără proprietate
privată nu există, iar proprietatea privată fără instituţia care să o
înregistreze şi să o apere, şi anume cadastrul general, nu există nici ea. De
25 de ani, nu a fost pusă ordine în cadastrul general, pentru că este nevoie de
haos. Unde este haos este şi interes, pentru că, în toţi aceşti ani, statul a
retrocedat păduri, terenuri, ape, clădiri, în valoare de peste 60 de miliarde
de euro! Legea 247 şi Legea 1 din 2000 au distrus pădurile ţării. Încă mai
sunt valabile ordonanţe ale lui Horthy, din 1940.
În acest context, cum
vor ajuta proiectele Roşia Montană şi gazele de şist, în caz de realizare,
economia românească?
În primul rând, nu
sunt proiecte, ci afaceri murdare ale celor de la Gold Corporation şi Chevron,
în strânsă legătură cu clasa politică românească ticăloasă. Iar Chevron este
unul din cei mai mari poluatori privaţi din istorie, urmat de Exxon şi British
Petroleum. Sunt afaceri antinaţionale şi jefuitoare de suflete, pentru că i-au
aruncat pe oameni în război, român contra român, în propria lor ţară. Nu au
nici o substanţă ştiinţifică şi sunt total non-ecologice şi distrugătoare de vieţi
prin consecinţele ulterioare. S-a scris mult pe tema asta, dar eu vă spun un
lucru: aceste intenţii nu se vor pune în aplicare. Punct. Şi Roşia Montană, şi
Pungeşti sunt pământ românesc şi aşa vor rămâne! Iar cei ce le apără sunt eroi.
Nu vorbesc de ecologie aici, n-am ce vorbi, eu discut despre pământul meu, care
nu este al generaţiei mele, ci al urmaşilor mei şi al urmaşilor urmaşilor mei,
în veacul vecilor! Cea mai jalnică
este prestaţia clasei politice. Pe 2 decembrie trecut, la Pungeşti, se
loveau românii pe români cu ciomegele, dar în Bucureşti era bal cu toalete de
mii de euro, purtate de cocotele politice şi corporatiste.
Este greţos! Şi un
ultim aspect: unde este poziţia BOR faţă de situaţia de la Pungeşti? Cum au
fost susţinuţi cei câţiva preoţi şi monahi care s-au opus cu mare curaj
fărădelegilor? Din păcate, la noi, românii, tăcerea este un nărav vechi al
clerului.
Este pământul ţării de
vânzare? Se pare că politicienii şi unii proprietari români nu au nimic
împotriva vânzării pământului către străini.
Pământul ţării este
sfânt prin eroii, martirii şi sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc, spunea
părintele Iustin Pârvu. Nu este de vânzare nimănui şi nicicând. Cu toate
acestea, de la 1 ianuarie, politicienii români au dat drumul să se vândă! Dacă
nu iubesc glia străbună şi nu au lucrat niciodată pământul, cum să-l apere? La
fel este şi cu oamenii: îţi dai afară copiii din casă? Este o luptă teribilă
pentru putere. Or, o ţară care are 12% analfabeţi şi încă până la 20%
analfabeţi ştiinţific, persoane care citesc, dar nu înţeleg nimic, este uşor de
manipulat.
Guvernanţii au nevoie
de o masă amorfă, care să pună ştampila pe buletinul de vot; în acest scop,
populaţia este instrumentată să răspundă pavlovian la pomeni electorale gen
ulei, zahăr şi pui.
Ce aţi dorit să
spuneţi prin afirmaţia făcută într-o conferinţă: „românii au uitat să trăiască
vertical“?
Ne-am uitat tradiţiile
şi de unde am venit. Suntem vânduţi corporaţiilor, care vor doar să
cheltuieşti, fără să înţelegi de ce. Oamenii nu mai au exemple tari de virtute,
şi atunci îşi iau lumea în cap. Nu există un proiect comun, ci doar planuri individuale.
Fiecare pentru el.
Pierderea
verticalităţii vine din lipsa noastră de dragoste faţă de pământul nostru şi de
înţelegere a rostului neamului românesc. Spre exemplu, SUA au transmis de
curând că investitorii americani vor veni în România numai dacă se va semna un
nou acord cu FMI şi va fi votată o legislaţie permisivă pentru exploatarea
gazelor de şist. Cât tupeu trebuie să ai, ca să faci o asemenea declaraţie? Şi
câtă slugărnicie ca să o accepţi? Dar „brazii se frâng, nu se îndoiesc“, spunea
un erou al neamului, Ion Gavrilă Ogoranu. Eu zic că românii nu vor sta
îndărătul gratiilor, până ce bătrâneţea şi rutina vor pune stăpânire pe ei, iar
vitejia va rămâne amintire şi dorinţă neîmplinită. Pentru menţinerea verticalităţii, familia este de bază.
Şi aici s-a săpat
adânc, pentru distrugerea ei. Peste 2 milioane de români lucrează în afara
ţării şi trimit bani acasă. Dar acasă au rămas familii distruse, divorţurile
s-au înmulţit peste măsură, ca şi copiii abandonaţi şi oamenii bolnavi
sufleteşte şi moraliceşte.
„Conştiinţa poporului
român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii”
De ce credeţi că
România este o ţară „condamnată la neputinţă”?
Statul nu pune în
practică ce spune sau ce spune legea. Prin urmare, încrederea în instituţiile
statului este zero. Dacă ai o lege, îţi mai trebuie una care să o pună în
aplicare.
Cum să ai încredere în
cineva care te fură şi te umileşte permanent?
Politicul în România
stăpâneşte bine arta manipulării şi a dezinformării, pentru a se menţine la
putere. Se schimbă doar politicienii, ei între ei, pentru că în spate au
acelaşi scop anticreştin. Iar efectele se văd nu doar în sărăcia şi umilinţa
trăite de români în ţară, ci şi în afara ţării.
De multă vreme,
„român“ este în Occident un calificativ depreciativ, şi nu denumirea unui neam
demn de stimă. Supremaţia politicului este în România un semn de pierdere a
orientării creştine. Omul a pierdut nădejdea mântuirii, iar politica a devenit
un fel de mântuire socială. Compromisul în gândire şi vorbă, nepăsarea în faptă
au deschis drum liber absurdului în societatea românească.
Ce nădejde aveţi în
refacerea României? Cum vedeţi viitorul ei?
Sunt oameni pregătiţi
în această ţară să facă istorie, şi nu spectacol ieftin. La ora actuală, în
România este un soi de văicăreală cronicizată. Trebuie făcută diferenţa între
văicăreală şi atitudine. Toţi se văicăresc că nu au bani, se plâng de
ticăloşia clasei politice, dar nu ies în stradă pentru unire şi schimbare. Nu
puneţi, ne îndeamnă Mântuitorul, petic de postav nou la haina veche, pentru că
se rupe, şi nici vin nou în burduf vechi, pentru că se crapă. Schimbarea, ca să
fie efectivă, trebuie să fie totală.
Conştiinţa poporului
român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii. Să luăm aminte,
vremea refacerii se apropie! Speranţa este mare numai pentru cel ce are
credinţa mare. Chiar dacă hoţii şi impostura par astăzi de neînvins, greu de
înlăturat, chiar dacă par că sporesc zilnic în putere, chiar dacă avem impresia
că a dispărut credinţa, viitorul României va fi demn şi luminos, pentru că pe
dedesubtul viiturii rău mirositoare de acum curge fluviul credinţei
strămoşeşti. Trebuie doar să îndrăznim!
